Candidații din Botoșani, înscriși la admiterea pentru Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni, susțin examenul la Colegiul Laurian

Sâmbătă, 23 octombrie a.c., se va desfășura proba de verificare a cunoștințelor pentru candidații înscriși la admiterea pentru Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni, informează printr-un comunicat Inspectoratul Județean de Jandarmi Botoșani.

Candidații se vor prezenta, începând cu ora 08.30, la sediul Colegiului Național ,,A.T.Laurian” Botoșani, corp A, intrarea dinspre bazar.

În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-COV-2, conform normelor legale în vigoare, la proba de concurs au acces doar candidații care: – sunt vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; – se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2; – prezintă rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore; – prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore.

Totodată, pe durata desfășurării probei, candidații sunt obligați să poarte masca de protecție, astfel încât să le acopere nasul și gura, mai precizează sursa citată.
Toate informațiile referitoare la desfășurarea acestei probe pot fi accesate pe site-ul www.jandarmeriabotosani.ro, la secțiunea Carieră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *