FOTO Detalii despre tragedia rutieră de sâmbătă seară de la Botoșani. Ce spun autoritățile!

Un bărbat, în vârstă de 52 ani, din localitatea Mlenăuți, comuna Hudești, şi-a pierdut viaţa, sâmbătă seară, după ce a fost strivit de propriul autoturism, susțin reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani. Oficialii ISU precizează că incidentul s-a întâmplat chiar la intrarea în gospodărie și că botoșăneanul a fost găsit sub mașină de soția lui, care a sunat după ajutor.

La fața locului au ajuns un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și o ambulanță aparținând SAJ Darabani. Victima a fost scoasă de sub autoturism de către pompieri şi preluată de echipajele medicale care a început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, s-a constatat decesul.

ISU nu amintește că accidentul s-ar fi produs ca urmare a neasigurării autoturismului, ci precizează doar că poliţiştii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia.

 

FOTO Tragedie rutieră la Botoșani. Un bărbat a fost ucis de propria mașină. Botoșăneanul a făcut o greșeală fatală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *