Și-a lovit vecinul cu ciocanul în cap. Botoșăneanul și-a primit pedeapsa

Un bărbat din Botoșani care și-a lovit vecinul cu ciocanul în cap a fost condamnat, vineri, de magistrații Tribunalului Botoșani la pedeapsa de opt luni de închisoare cu suspendare. Judecătorii de la Tribunalul Botoşani l-au condamnat pe Petrea Avădănei, în vârstă de 47 de ani, din comuna Curteşti, pentru săvârşirea infracţiunii de  „tentativă de omor”. Sentința magistraților nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Suceava.

Botoșăneanul a fost găsit vinovat în dosarul în care a fost acuzat de procurori că, pe 23 noiembrie 2020, în jurul orei 18.00, în timp ce se aflau în locuinţa unui consătean, a lovit victima, un bărbat de 54 de ani, de două ori cu un ciocan în zona capului. Loviturile i-au produs victimei leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale.

Solutia pe scurt:

Condamnă pe inculpatul Avădănei Petrea, .., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire și alte violențe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin 2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin 2 lit b Cod penal, art. 76 alin. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 79 alin. 1 Cod penal la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. Potrivit art. 91 Cod penal rap. la art. 92 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 (opt) luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul, sens în care stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani ce se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii conform art. 92 alin. 1 şi 2 Cod penal.

În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe Serviciului de probaţiune Botoşani, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)să comunice Serviciului de probaţiune Botoşani schimbarea locului de muncă; e)să comunice Serviciului de probaţiune Botoşani informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, obligă pe inculpat ca pe parcursul termenului de supraveghere să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza alin 3 al art. 93 C. penal, va obliga inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Curtești. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prev. de art. 96 Cod penal privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, constând în nerespectarea, cu rea credinţă, a măsurilor şi obligaţiilor impuse pe durata termenului de supraveghere, neîndeplinirea obligaţiilor civile sau săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, cu consecinţa revocării suspendării sub supraveghere şi executării în întregime a pedepsei închisorii în conformitate cu art. 96 alin. 1 şi 4 Cod penal.

În temeiul art. 242 alin. 1 Cod procedură penală, revocă măsura preventivă a controlului judiciar, constatând totodată că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 26/UP din data de 24.11.2020 al Tribunalului Botoşani de la data de 24.11.2020 până la data de 12.02.2021, dată de la care a fost arestat la domiciliu până 23.05.2021. În baza dispozițiilor art. 112 alin 1 lit.b Cod penal dispune confiscarea specială a ciocanului ce se află atașat la dosar ca și mijloc material de probă în Coletul nr. 1, ciocan aparținând inculpatului, întrucât a fost utilizat de inculpat pentru comiterea infracțiunii.

 

Tragedie la Botoșani! A murit o elevă de 18 ani. „Mă doare sufletul prea tare”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *