Comunicat PSD: De Ziua Bastonului Alb, OFSD Botoșani este alături de copiii nevăzători

Anual, la 15 octombrie, este marcată „Ziua Bastonului Alb”, o zi dedicată nevăzătorilor prin care se popularizează atât nevoile persoanelor cu deficiențe de vedere, dar și realizările acestora.

Atente la nevoile celor din jur, doamnele din PSD Botoșani nu au rămas indiferente nici acum și au pregătit o întâlnire, în cadrul căreia nouă copii nevăzători din județ, cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani, au primit în dar câte un baston alb. Bastonul alb este sprijinul de nădejde al persoanelor fără vedere și le ajută pe acestea să se deplaseze independent.

Știm că mulți dintre copiii cu dizabilități de vedere se închid în ei, se izolează și rareori mai doresc să iasă în lume, mai ales singuri. Din marea de probleme cu care se confruntă, cea mai complexă este societatea nu rareori ostilă sau lipsită de empatie. Și prin întâlnirea de astăzi am dorit să le arătăm că nu sunt singuri și că au în noi un sprijin permanent”, au transmis social-democratele botoșănene.

Gestul de astăzi vine în completarea celorlalte acțiuni dedicate copiilor cu deficiențe de vedere, cum ar fi sprijinirea înființării ludotecii – un proiect unic în România, prin aceștia beneficiază de programe de terapie, un loc unde pot învăța cum să se descurce în viață și cum se pot integra în societate.

Organizația Femeilor Social Democrate din Botoșani, prin implicare activă, va lupta în continuare și va sprijini Asociația Nevăzătorilor Botoșani pentru a diminua obstacolele cu care copiii se confruntă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *