Lista ţărilor cu risc epidemiologic a fost actualizată. Cine intră în carantină

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea numărul 85 pentru actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat. Lista intră în vigoare începând cu data de 17.10.2021, ora 00:00.

Astfel: -în zona roșie au intrat: Ucraina și Gibraltar;

-în zona galbenă au intrat:

•din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Albania, Botswana, Curaçao și Insulele Virgine ale Statelor Unite;

•din zona verde, în urma creșterii incidenței: Olanda, Gabon, Montserrat, Insulele Virgine Britanice și Insulele Turks și Caicos;

-în zona verde au intrat: Elveția, Canada, Iordania, Kazahstan, Andorra, Groenlanda, Polinezia Franceză și Sao Tome și Principe.

Cine intră în carantină

Pentru revenirea din state aflate în zona roșie se impune o perioadă de 14 zile de carantină. Excepție de la această regulă fac: persoanele vaccinate anti-COVID-19 cu schema completă, având cel puțin 10 zile de la administrarea ultimei doze de ser; copiii cu vârste mai mici de 6 ani; minorii cu vârstele cuprinse între 6 și 16 ani, dacă prezintă un test PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore. Testul nu poate fi făcut după intrarea în țară; persoanele care stau mai puțin de 72 de ore pe teritoriul României.

Persoanele nevaccinate care se întorc din state aflate în zona galbenă pot ieși din carantină în a zecea zi, dacă fac un test PCR în a opta zi, iar acesta iese negativ. Totodată, a crescut vârsta de la care sunt exceptați de la măsura carantinării și obigativității prezentării unui test RT-PCR copiii, de la 6 la 12 ani.

Lista completă a ţărilor cu risc epidemiologic ridicat din 17 octombrie 2021 poate fi accesată aici.

Sursa: Pro TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *