Autoritățile au decis: Încă o localitate din Botoșani intră în carantină, de luni, la ora 6.00

Încă o localitate din județul Botoșani intră în carantină de luni, 11 octombrie, după ce rata de infectare COVID 19 a ajuns la 10,04 la mia de locuitori. Este vorba de Sulița, care înregistrează cea mai mare incidență din valul patru al pandemie. Decizia a fost luată, sâmbătă, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.

Potrivit reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Botoșani, comuna are peste 65 de puncte după evaluarea riscului epidemiologic cu virusul SARS CoV-2. Restricțiile impuse sunt valabile de pe 11 octombrie, începând cu ora 6.00, pe o perioadă de 14 zile.

În acest interval sunt impuse următoarele restricții:

– Este strict interzisă intrarea/ieșirea în/din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene și comunale.
– Controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din satul Roma, comuna Roma, județul Botoșani,
și asigurarea ordinii publice se vor realiza de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani sau Inspectoratul de Poliție al Județului Botoșani, după caz.
– Circulația și staționarea în spații publice a persoanelor sunt interzise, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe propria răspundere (se poate redacta și de mână), legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.
– Se instituie următoarele măsuri obligatorii pentru persoanele cu domiciliul, reședința ori adresa declarată sau care se află din orice motiv în zona carantinată:
1. identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în zona menționată;
2. limitarea la maximum a deplasării persoanelor și monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieșirea persoanelor din locuință este permisă doar pe bază de declarație pe propria răspundere, legitimație de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, după caz;
3. în intervalul orar 5,00—20,00, în interiorul zonei menționate se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), precum și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
e) deplasarea în scopul donării de sânge/plasmă la centrele de transfuzie sangvină;
f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
g) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
i) îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate;
j) participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
k) pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
l) eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi prevăzute de lege;
m) alte motive justificate, precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
n) participarea la activități religioase;
o) deplasări ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval se suprapune cu perioada
interdicției, cum ar fi cele efectuate cu trenul, avionul, autocare sau alte mijloace de transport persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau oricare altă modalitate de achitare a călătoriei;
p) deplasări ale persoanelor pentru vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2;

4. în intervalul orar 20,00—5,00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la punctul anterior lit. a), c), m) și o);
5. în/din zona menționată este permisă intrarea/ieșirea pentru:
a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionarea populației;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, veterinar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, limentației publice, comunicațiilor și transporturilor;
c) persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;
d) persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
f) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
g) urgențe medicale;
6. pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere;
7. pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;
8. declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării conform celor prevăzute în prezentul articol, data completării și semnătura

În zonă se instituie următoarele măsuri obligatorii pentru persoanele care se află în tranzit:
1. tranzitarea satului Roma, comuna Roma, județul Botoșani pentru cetățenii care nu au domiciliul pe raza acestuia, fiind interzisă oprirea/staționarea în localitate;
2. prin grija administrației publice locale și a Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani se vor stabili căile de circulație pentru tranzitarea zonei respective și aducerea la cunoștința populației prin intermediul mass-mediei a acestei măsuri.

În zona carantinată se instituie următoarele măsuri suplimentare:

1. slujbele religioase se desfășoară cu participarea credincioșilor doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
2. slujbele religioase cu caracter privat (botezuri, cununii, înmormântări etc.) se pot oficia în lăcașurile de cult, cu respectarea normei de 4 mp/persoană;
3. accesul credincioșilor în lăcașurile de cult pentru rugăciuni cu caracter individual se poate face astfel încât să fie asigurate o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane;
4. se oficiază evenimentele de stare civilă cu prezența a maximum 8 persoane în interiorul clădirii, iar în exterior cu participarea a maximum 20 de persoane, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
5. la toate slujbele religioase trebuie respectate regulile de protecție sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
6. se interzic circulația persoanelor în grupuri mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii și formarea unor asemenea grupuri;
7. se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.

În zona carantinată se interzic următoarele activități:

1. organizarea de evenimente și/sau activități private pentru copii în spații închise, cum ar fi locuri de joacă, spații de tip afterschool etc.;
2. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, indiferent de locațiile amplasate — cu excepția celor care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri și lozuri, conform Adresei Institutului Național de Sănătate Publică nr. 19.941/2020 și a Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 60/2020;
3. activitatea cu publicul a structurilor de primire turistice, cu excepția cazării persoanelor care efectuează deplasări în interes profesional;
4. organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise și/sau deschise;
5. organizarea și desfășurarea de activități în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte;
6. organizarea și desfășurarea activităților culturale, științifice, artistice sau de divertisment în spații închise sau
deschise;
7. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al
produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nonalcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și/sau exteriorul clădirilor. Se permite comercializarea produselor doar în sistem „take-away”(la pachet) și/sau catering;
8. toate activitățile și competițiile sportive, individuale sau colective, care se desfășoară în spații închise sau deschise, cu
excepția celor organizate sub egida federațiilor de specialitate;
9. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare.

Se limitează programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare și nealimentare până la ora 18,00, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de distribuție carburant care pot avea
program non-stop.

Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor la maximum 50% din capacitate, cu respectarea normelor de
distanțare fizică, cu asigurarea pentru clienți a unei suprafețe de 4 mp (din suprafața utilă a magazinului) și cu păstrarea distanței de 2 m între persoane.

Operatorii economici publici și privați care desfășoară activități de transport persoane și care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în stațiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Activitatea acestora se va
desfășura prin ocuparea a 50% din locurile existente pe scaun în fiecare vehicul și cu respectarea normelor de protecție
sanitară stabilite în perioadă stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2, în următoarele condiții:
– administratorii vor dezinfecta mijloacele de transport după fiecare cursă efectuată;
– pasagerii vor purta masca de protecție pe tot parcursul călătoriei;
– numărul de pasageri permis în fiecare mijloc de transport va fi egal cu jumătate din numărul locurilor de pe scaun existente în fiecare mijloc de transport;
– se va respecta circuitul de urcare/coborâre în/din mijlocul de transport. Accesul pasagerilor se va realiza pe ușa din față, iar coborârea pe ușa din spate

Peste 150 de cazuri de coronavirus, sâmbătă, la Botoșani. O localitate are incidența de 10,04 la mie

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *