Creștere semnificativă a cazurilor COVID 19, joi, la Botoșani. Care este incidența la nivelul județului

Autoritățile centrale au anunțat, joi, 140 de noi cazuri de coronavirus în județul Botoșani. Numărul este mai mare decât miercuri, când au fost raportate 138 de îmbolnăviri COVID 19.

Rata de infectare urcă la nivelul județului la 2,89 la mia de locuitori. De la începutul pandemiei și până în prezent, 16.563 de botoșăneni au fost depistați pozitiv COVID 19.

Doi medici și un asistent de la UPU Botoșani, infectați cu COVID-19

Doi medici şi un asistent din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) Botoșani au fost infectați cu virusul COVID-19. Aceștia aveau simptome specifice infecției și au fost testați pentru coronavirus, rezultatele fiind pozitive. Cele trei cadre medicale au fost trimise în izolare la domiciliu, acestea având o formă ușoară de îmbolnăvire. Dintre cele trei persoane infectate, în ultimele trei zile, doar una era vaccinată.

Peste 70.000 de botoșăneni s-au vaccinat până acum împotriva COVID-19

Peste 70.000 de botoșăneni s-au vaccinat împotriva coronavirus de la începerea campaniei, 413 dintre aceștia primind și a treia doză de vaccin, a anunțat, miercuri, directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, medicul Monica Adăscăliței, în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural.

Potrivit sursei citate, persoanele care se vaccinează cu doza trei, fie se programează în platformă, fie se pot prezenta în centrele de vaccinare de la nivelul județului cu buletinul și cu documentul prin care se demonstrează faptul că au primit cele două doze de vaccin și au cel puțin șase luni de la administrarea celei de-a doua doze. Monica Adăscăliței a spus că vaccin există în județ, însă își dorește ca și numărul persoanelor care se imunizează să fie cât mai mare, pentru a nu crește numărul infectărilor COVID 19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *