Nu mai puțin de 15 avarii înregistrate în municipiul Botoșani, în ultima săptămână. Nova Apaserv: Din 400 Km de reţea de apă din municipiul Botoşani, s-au înlocuit aproximativ 80 km

Reprezentanții societății Nova Apaserv Botoșani susțin că în ultima săptămâna s-au produs în municipiul Botoșani nu mai puțin de 15 avarii, cauzate de  gradul avansat de uzură, cu o vechime de peste 40 de ani, a conductelor.

Precizăm că, din cele 15 avarii înregistrate în ultima săptămână, trei au fost majore şi dificil de identificat, de pe strada Împărat Traian, Bucovina, B-dul Mihai Eminescu, deoarece pierderile de apă au fost preluate de reţeaua de canalizare, ceea ce a dus la întârzierea remedierii acestora şi repunerea sistemului în funcţiune cu o decalare a timpului preconizat. Înţelegem nemulţumirile create pe fondul acestei situaţii dificile, dar asigurăm utilizatorii că, în pofida dificultăţilor financiare majore ale societăţii, depunem în permanenţă toate eforturile necesare pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă/canalizare la parametri normali”, se precizează într-un comunicat transmis de Nova Apaserv.

Potrivit sursei citate. în ultimii ani, din 400 Km de reţea de apă din municipiul Botoşani, s-au înlocuit aproximativ 80 km. Conductele fiind foarte vechi cedează în permanenţă, diminuând astfel eforturile operatorului de a asigura furnizarea apei în regim normal tuturor abonaţilor

One thought on “Nu mai puțin de 15 avarii înregistrate în municipiul Botoșani, în ultima săptămână. Nova Apaserv: Din 400 Km de reţea de apă din municipiul Botoşani, s-au înlocuit aproximativ 80 km

  1. Reţeaua este dinainte de 1989! Acum se bagă banii municipiului în flori, spaţii verzi, iluminat fantastic de sărbători şi închiriat Pom de Crăciun. A, da, şi concerte… Investiţiile serioase, canalizare, conducte noi, staţii noi de epurare nu se fac pentru că banii se duc pe salarii, prime pentru merite iluzorii şi… studii care nu se vor mai finaliza niciodată. Bani se mai dau şi pentru publicitate la presă! Se va scumpi în continuare apa pentru că directorii vor salarii şi mai mari iar meseriaşii, plătiţi cu doi lei, vor pleca în străinătate. Nu-i nimic, şefii au apă la piscină la pauşal…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *