Restricții în trei comune din Botoșani, începând de joi. Sunt în zonă roșie COVID-19!

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Botoșani a instituit măsuri restrictive în trei comune din județul Botoșani, care se află în zonă roșie COVID. Decizia a fost luată miercuri, fiind vizate localitățile Roma, unde incidența este de 4,33 la mia de locuitori, Corni, cu o incidență de 3,50 la mie și Tudora, cu 3,2 la mie.

Timp de 14 zile, începând de joi, 16 septembrie, se aprobă instituirea obligativității purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice, stații pentru transportul în comun, mijloace de transport în comun, la locul de muncă precum și în alte zone cu potențial de aglomerare.

De asemenea, sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, cu unele excepții.

Pentru că în cele trei comune incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.).

Comuna Roma intră sub restricțiile de weekend, dat fiind faptul că incidența este mai mare de 4/1.000 de locuitori. Potrivit hotărârii CJSU, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20.00-5.00.

Măsurile de restricții se aplică în cazul celor trei comune până la data de 29 septembrie. Vezi aici Hotararea CJSU! Vezi aici hotararea CJSU Botosani cu planul de masuri!

Zeci de noi cazuri COVID 19, miercuri, în județ. Municipiul Botoșani a intrat în zonă galbenă, alături de alte nouă localități; trei sunt în zonă roșie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *