Lucian Trufin: „Școala și drepturile elevilor botoșăneni tăiate de pe lista de priorități a PNL”

Senatorul PSD Lucian Trufin, este consternat de indiferența vădită a liberalilor aleși la nivelul județului Botoșani față de drepturile elevilor din școlile botoșănene și le solicită public să facă toate demersurile pentru sprijinirea acestora.

Printr-un program-pilot inițiat în anul 2015,  preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din zonele cu condiții socioeconomice și geografice defavorabile, s-au bucurat de un sprijin constând în pachete alimentare, suport ce a avut un impact pozitiv asupra educației și participării copiilor la programul zilnic de activități școlare. Întrucât nivelul de trai din județul Botoșani este inferior celorlalte județe din țară, elevii botoșăneni aflați în situații de risc au beneficiat anual de facilitățile programului mai sus menționat, până anul acesta, când, din nefericire, au fost excluși de pe lista de priorități a guvernanților” aafirmat senatorul botoșănean.

Neînțelegerile dintre partidele aflate la putere par a-și pune amprenta asupra multor domenii de activitate, inclusiv asupra școlii. Parlamentarul botoșănean Lucian Trufin face apel la guvernanți să revină asupra deciziei de sprijinire a tuturor elevilor cu situații materiale precare, întrucât aceștia au nevoie de un impuls cât de mic pentru a continua să meargă la școală.

În anii precedenți, cel puțin 3 instituții de învățământ din județ au beneficiat de acest program-pilot pentru prevenirea abandonului școlar, iar scopul său a fost  atins.  Din păcate, din 2021, elevii județului Botoșani nu mai beneficiază de acest  program, întrucât Guvernul Cîțu a eliminat în mod nejustificat județul nostru de pe lista celor cu nevoi iminente. Ce concluzie tragem din această decizie? Înțelegem că în județul Botoșani nu mai există abandon școlar, că nu mai avem părinți care se confruntă cu probleme financiare, dar mai ales că elevii botoșăneni nu reprezintă un factor de interes pentru marii guvernanți liberali! Observ cu tristețe lipsa de empatie a liberalilor față de orice problemă care privește interesele botoșănenilor, deși în ceea ce privește copiii, ar trebui să realizeze că ei constituie viitorul și că trebuie să fie susținuți prin orice mijloc” a mai declarat senatorul PSD, Lucian Trufin.

 

One thought on “Lucian Trufin: „Școala și drepturile elevilor botoșăneni tăiate de pe lista de priorități a PNL”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *