Tratament chirurgical minim-invaziv a litiazei renale, la Arcadia

Dr. Cătălin Constandache, medic primar Urologie, Arcadia

Ureteroscopia este o metodă minim invazivă de abord și tratament chirurgical endoscopic a aparatului urinar superior: ureter și căi urinare renale. Dezvoltarea tehnicilor și instrumentelor chirurgicale a permis ca ureteroscoapele flexibile și accesoriile necesare precum pensele și fibrele LASER Ho-YAG să devină din ce în ce mai mici și mai performante, reușindu-se accesul facil în fiecare colț al rinichiului în vederea tratamentului calculilor renali.

Prin această metodă pot fi abordați calculi cu dimensiuni de până la 1.5 – 2cm, situați la nivelul bazinetului renal sau al diferitelor grupe caliceale. În anumite condiții, pot fi abordați și calculi de dimensiuni mai mari, dar se va lua în considerare riscul de a fi necesare mai multe ședințe operatorii.

Pentru ca accesul către căile urinare superioare să fie facil, iar șansele de reușită într-o singură ședință operatorie să fie cât mai mari, de multe ori se preferă introducerea unui stent ureteral autostatic cu 14 zile înainte de intervenția chirurgicală.

Rata de succes a ureteroscopiei flexibile retrograde, caracterizată prin fragmentarea completă a calculului într-o singură ședință operatorie, este situată între 70% și 80%.

În anumite cazuri selecționate, atunci când fragmentarea și extragerea fragmentelor litiazice a fost completă, se poate opta pentru omiterea lăsării pe loc unui stent ureteral autostatic.

Ureteroscopia retrogradă flexibilă poate fi folosită cu succes acolo unde celelalte metode terapeutice de tratament chirurgical (nefrolitotomia percutanată NLP sau litotriția extracorporeală ESWL) au eșuat sau au fost contraindicate: tratament anticoagulant/antiagregant cronic ce nu poate fi înterupt, restanța litiazică după NLP, rinichi unic chirurgical, congenital sau funcțional, chiar rinichi în potcoavă, la pacientele cu sarcina în evoluție sau la pacienții obezi. De asemenea, poate fi abordată prin această metodă litiaza renală situată în calicele inferior, fiind necesară mobilizarea calculului în bazinet sau grup caliceal superior și fragmentarea acestuia cu ajutorul fibrei LASER Ho-YAG.

Suplimentar, ureteroscopia flexibilă poate fi utilizată cu succes pentru tratamentul stenozei de jocțiune pieloureterală după efectuarea pieloplastiei, tratamentul leziunilor tumorale de mici dimensiuni și grad scăzut de agresivitate localizate la nivelul căilor urinare renale, atunci când sunt indicate tehnici conservatoare de tratament al acestei afecțiuni.

Rata de complicații intraoperatorii și postoperatorii este redusă. Metoda reprezintă un mare avantaj comparativ cu celelalte metode de tratament al calculilor renali (NLP, ESWL).

Pentru consultații și tratament în siguranță, pacienții au la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.

www.arcadiamedical.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *