FOTO Tânără din Botoșani, șefă de promoție la UMF Iași. „Nu au fost cei mai ușori ani din viața mea”

O tânără din Botoșani este șefă de promoție în cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Iași. Georgiana Iuliana Brumă este șefă de promoție la specializarea Farmacie, promoția 2021. Pe 21 septembrie, Universitatea își sărbătorește absolvenții, în cadrul tradiționalei Ceremonii de Absolvire.

Totul a început cu pasiunea mea pentru chimie, precum și cu admirația aparte pe care am avut-o dintotdeauna pentru farmaciști. Deși în liceu am studiat la profilul matematică-informatică, participările mele la Olimpiada Națională de Chimie în clasele a X-a și a XI-a mi-au inspirat încrederea că voi reuși să studiez ceea ce îmi doresc, și anume Farmacia. Fiind recunoscută ca universitate de prestigiu și oferind activități educaționale și de cercetare la un nivel înalt de performanță, alegerea Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași pentru a studia la Facultatea de Farmacie mi-a insuflat convingerea că voi reuși să acumulez cunoștințele necesare pentru a profesa ca farmacist. Se știe că perioada studenției este una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții și pot spune că cei 5 ani de facultate mi-au oferit multe provocări și amintiri. Nu au fost cei mai ușori ani din viața mea, însă aceștia au contribuit la formarea mea atât ca farmacist, cât și ca om, prin experiențele acumulate, persoanele pe care le-am cunoscut de-a lungul acestei perioade. Cele mai puternice amintiri din timpul facultății vor rămâne, cu siguranță, părțile experimentale din cadrul lucrărilor practice, în care lucram în echipă pentru identificarea, dozarea sau sinteza anumitor substanțe”, a spus tânăra.

Ea susține că orice persoană care dorește să  ajungă un profesionist în domeniul medical, trebuie să aibă anumite valori printre care empatia, calitatea umană, perseverența, dorința de a ajuta, disponibilitatea de a învăța toată viața, deoarece „domeniul medical fiind într-o continuă dezvoltare, consider că ar trebui să aleagă UMF Iași, întrucât aceasta oferă numeroase oportunități studenților atât în ceea ce privește activitatea educațională, cât și cea de cercetare.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *