O tânără din Botoșani, cunoscută în întreaga țară, a recunoscut că a fost dependentă de alcool. „Mă rugam la Dumnezeu să-mi ia durerea”

Într-o emisiune radiofonică, botoșăneanca Ioana Ignat a oferit detalii la care nimeni nu s-ar fi așteptat despre viața ei privată, lucru pe care îl face cât se poate de rar. Cântăreața a povestit că a fost dependentă de alcool și că i se părea că doar așa putea trece cu bine peste toate episoadele negative din viața ei, însă a reușit să scape de această dependență.

Ioana Ignat este întotdeauna tânăra zâmbitoare, plină de viață, însă a trecut prin mai multe evenimente nefericite de care se ferește să vorbească mai mereu. Tânăra a dat, totuși, cărțile pe față într-o emisiune de radio.

Ioana Ignat vorbește acum la trecut despre perioada în care a fost dependentă de alcool. Cântăreața celebră obișnuia să își înece amarul în băuturile alcoolice, fără să mai țină cont de sănătatea ei, însă o petrecere la care a participat a făcut-o să își dea seama că acest lucru nu îi este benefic.

Încă de la o vârstă fragedă, Ioana Ignat a făcut parte dintr-o orchestră, acolo unde era cea mai mică, în ceea ce privește vârsta și toată lumea o numea ”Fecioara Maria”, deoarece era o fată cuminte și niciodată nu ieșea din ”tiparele” societății.

”Nu mai luam nimic în serios, nu mă mai încânta nici succesul. Eu dacă am intrat într-o orchestră la 15 ani și cântam la evenimente, eram cea mai mică, restul aveau peste 30-40 de ani. Se bea mult acolo. După aceea, am luat-o și eu așa, ușor-ușor cu alcoolul. Abia ce mi-am revenit”, a spus Ioana Ignat.

Mai târziu, din cauza problemelor pe care le-a întâmpinat, dar și din cauza relațiilor eșuate în ceea ce privește viața ei amoroasă, Ioana Ignat s-a regăsit în alcool, așa că obișnuia să consume destul de des și destul de mult acest timp de băuturi.

A vrut de mai multe ori să se lase de alcool, însă după perioade scurte se reapuca, asta până într-o seară, atunci când a lansat o piesă și a organizat o petrecere pe cinste. A consumat alcool, deși și-a propus că nu va face acest lucru, însă a ajuns acasă cu dureri îngrozitoare de stomac.

Ioana Ignat a mărturisit că a trecut prin clipe de coșmar în acea seară din cauza durerilor, așa că L-a rugat pe Dumnezeu să îi ia durerea care nu o lăsa nici să doarmă, nici să plângă, promițând că niciodată nu se va mai atinge de alcool.

”Într-o seară, când am avut lansare, pe 13 februarie 2018, eu deja mă lăsasem de vreo două săptămâni și la lansarea aia am zis tot așa, că nu beau, dar m-am luat cu anturajul și am avut o durere de stomac cumplită și am ajuns pe la cinci dimineața acasă, nu puteam să dorm, nici să plâng și m-am dus pe balcon la aer și mă rugam la Dumnezeu să-mi ia durerea, că nu mă mai ating și un an de zile nu m-am mai atins”, a adăugat Ioana Ignat.

Sursa: Spynews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *