Șefa IȘJ, Ada Macovei, la întâlnirea cu directorii de școli din Botoșani: Asigurăm pază umană în toate școlile și liceele din urban. Părintele își trimite copilul la școală și îl ia de la școală, nu îl ia de la spital, nici de la poliție, nici de pe drum

Directorii unităților de învățământ preuniversitar din județul Botoșani s-au întâlnit cu noua conducere a Inspectoratului Școlar Județean într-o ședință de lucru înainte de începerea noului an școlar.

Activitatea a avut loc la Colegiul Național ,,AT Laurian” , cu participarea reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Serviciului Județean Anticorupție, ai Direcției de Sănătate Publică, dar și a sindicatelor reprezentative din județ.

Ada Macovei, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, a declarat că în acest an școlar toate unitățile de învățământ din municipiile Botoșani și Dorohoi, dar și din orașe vor avea asigurată pază umană.

Aceasta a cerut, în schimb, directorilor de școli din mediul rural să asigure măcar în școlile de centru sisteme de supraveghere video.

Pe aglomerările școlare, în licee cel puțin și în școlile din orașele și municipiile județului, avem asigurată paza în proporție de peste 80% cu paza umană. În acest an școlar, până la sfârșitul lunii, vom completa cu posturi de paznici toate unitățile de învățământ din municipiul Botoșani, municipiul Dorohoi și orașele județului. Am rugămintea să identificați soluții pentru montarea camerelor de supraveghere în rural, măcar la școlile de centru, acolo unde este populație școlară numeroasă, atât pentru verificarea căilor de acces, pentru menținerea siguranței și ordinii publice în perimetrul școlii, în curtea școlii, și pentru prevenirea intrărilor prin efracție și a furturilor.

Asigurăm pază umană în școlile și liceele din urban cu eforturi financiare mari și cu norme suplimentate, dar vă rog în mediul rural, acolo unde se poate acest lucru, să faceți demersurile și împreună cu autoritățile locale să asigurați acest sistem de supraveghere care nu este de ordinul miliardelor, ci rezonabil, iar eficiența este dovedită clar. Unul din obiectivele pe care le-am stabilit se referă la școli sigure: asta înseamnă că părintele își trimite copilul la școală și îl ia de la școală. Nu îl ia de la spital, nici de la poliție, nici de pe drum, Și nici de la pub sau de la păcănele”, a spus Ada Macovei,

 

2 thoughts on “Șefa IȘJ, Ada Macovei, la întâlnirea cu directorii de școli din Botoșani: Asigurăm pază umană în toate școlile și liceele din urban. Părintele își trimite copilul la școală și îl ia de la școală, nu îl ia de la spital, nici de la poliție, nici de pe drum

  1. Domnul Șoptică a venit să găsească o soluție pentru a fi reîncadrat în învățământ. Salariile atractive îl determină să renunțe la cariera de politician… Este prea obosit de munca de parlamentar…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *