Un medic din Botoșani spune că mămicile nu-și alăptează copiii la sân pentru că pun mai presus confortul personal. „Biberonul duce la îmbolnăvirea sugarului”

Medicul botoșănean Eugen Prăjinariu explică de ce este important ca mamele să-și alăpteze copiii la sân cel puțin în primele luni de la naștere. El susține că de multe ori mămicile refuză cu îndârjire să alăpteze și îi cer să le prescrie alimentație cu biberonul și lapte praf pentru bebeluși.
Doctorul este de părere că multe mămici aleg să își hrănească pruncii cu biberonul pentru că le este mai comod, dar nu realizează că biberonul poate îmbolnăvi sugarii.

Maternitatea noastră, deși luptăm pentru alimentația naturală, a cam pierdut teren în favoarea companiilor de lapte praf. Cred că principala vină este a noastră, dar și a pacientelor care nu doresc să alăpteze din primele momente după naștere. Spitalul nostru a fost numit „ spital prieten al copilului” în urmă cu mai mulți ani ( cred cam 15 ani) datorită efortului deosebit al cadrelor medicale care au acordat o deosebită atenție în consilierea și educarea mamelor în vederea alimentației naturale. Acest titlu a fost acordat în urma unor controale din alte centre superioare care au verificat la sânge activitatea noastră în ceea ce privește îngrijirea nou născutului, consilierea mamei, educarea în privința alăptatului, foile de observație a pacienților, activitatea serviciului de bucătărie pentru nou născuți, evidența laptelui praf, iar noi, cadrele medicale, am fost chestionați ca la un adevărat examen oral în fața unei comisii stabilite de minister și de OAMC. După ce am trecut cu toții prin acest filtru, și am demonstrat practic că ceea ce povestim este adevărat, prin chestionarea aleatorie a pacientelor din spital, am primit cu mare greutate titlul de spital prieten al copilului, ceea ce a însemnat că la noi se promovează alimentația naturală. Apoi a urmat o finanțare cu destinație specială pentru a dezvolta școala părinților și educarea mamelor în vederea alăptării la sân”, a precizat medicul.

Doctorul spune că în prezent firmele de lapte praf au câștigat interesul mamelor care se simt „mai confortabil” atunci când au pe noptieră un biberon de lapte pregătit pentru orice nevoie, în caz că nu e în stare să alăpteze. Eugen Prăjinariu susține cu îndârjire însă că mamele ar trebui să știe că alăptatul la sân este singura sursă de sănătate la liber pentru copilul lor.

Dacă există vreo mamă care după ce naște este privată de acest privilegiu, atunci începe să vocifereze. „De ce altele au iar ea nu are?” Nu pune problema în altă direcție, cum ar fi de exemplu ce este mai bun pentru copilul ei. Confortul personal este pe primul loc de cele mai multe ori. Ajunge uneori să dea telefoane prin oraș pe la cunoștințe pentru a pune o pilă să primească supliment de lapte praf. Degeaba mai vorbim și încercăm să le lămurim că alăptatul la sân este singura sursă de sănătate la liber pentru copilul lor. Unii dintre noi cedează la insistențele mamelor și le dau lapte praf. De ce? Pentru că suntem obosiți și suprasolicitați la locul de muncă, pentru că dacă nu le dăm primim o sută de telefoane de la diverse comitete și comiții județene și de partid în timpul nopții și pentru că suntem obosiți de oamenii care sunt „ gică contra” indicațiilor medicale. Astfel am pierdut teren, din punctul meu de vedere, pentru că aceste mame vor renunța la alăptatul la sân în mod voluntar sau din cauză că pieptul se pierde prin lipsa suptului copilului în cel mult 2 luni”, spune medicul.

Eugen Prăjinariu susține că de multe ori „își bate gura degeaba” încercând să le explice mămicilor cât este de importantă alimentația naturală pentru copil.

Fiecare mamă trebuie să înțeleagă că: nu există nu pot, în primele 3 zile nou născutul nu are nevoie de mâncare ci de țâță, mama nu are lapte în prima zi dar are țâțe, biberonul duce la îmbolnăvirea sugarului, administrarea pe ascuns a laptelui praf adus de acasă este un mare risc pentru infectarea copilului cu microbi din spital, laptele praf nu e cel mai potrivit în primele zile pentru nou născut. Trebuie să urmeze etapele de tranziție.

-„Nu am lapte , am zer” acel zer este laptele de tranziție și asta trebuie să mănânce nou născutul în prima săptămână

– Pregătirea sânilor pentru alăptat se face înainte de naștere cu 1-2 luni. După naștere este mult mai greu, necesită timp și durere.

– Pregătirea nașterii și alăptatului se face prin participarea la școala mamei care ar trebui să fie gratuită. Noi de câte ori am încercat ne-am izbit de lipsa de personal și programul foarte încărcat. Dar pentru cei interesați există înregistrări pe youtube cu ședințe despre acest subiect cu specialiști în domeniu. Din când în când am mai direcționat linkuri cu ședințe de acest gen pe grupul maternității

– Nu vreau să mai fiu doctorul cel rău care nu dă lapte praf. De mâine toate mamele vor avea lapte praf la discreție dacă asta vor. Deși sunt bărbat, vă rog să mă credeți că știu mai bine decât multe femei ce înseamnă alăptatul tardiv sau intermitent la sân. După o săptămână o să vă suiți pe pereți din cauza durerilor la sânii pietroi din cauza laptelui acumulat ar copilul nu va mai dori să sugă deloc”, explică medicul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *