Botoșănean, condamnat pentru tentativă de omor. A înjunghiat un bărbat în apropiere de o piață

Un bărbat din județul Botoșani a fost condamnat, marți, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, după ce în urmă cu un an l-a înjunghiat pe un alt bărbat cu un cuțit. Botoșăneanul Andrei Iliuță, în vârstă de 30 de ani, a fost condamnat la trei ani de închisoare sub supraveghere, însă sentința emisă de Tribunalul Botoșani nu este definitivă.

Bărbatul este din municipiul Dorohoi, iar pe 27 iulie 2020, în timp ce se afla împreună cu un grup de persoane în Piaţa centrală a municipiului Dorohoi, pe fondul unui conflict anterior, acesta l-a urmărit pe Robert Dumitru şi, când l-a ajuns i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuțit în zona toracelui şi a coapsei drepte.

Leziunile provocate au necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale.

Solutia pe scurt a instanței:

Condamnă pe inculpatul Iliuţă Andrei,…, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 32 rap. la 188 alin.l din Noul Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin 2 lit a ?i b Cod penal, art. 76 alin. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 79 alin. 1 Cod penal la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. 1 Cod pen. cu referire la art. 68 alin. 1 lit. c Cod pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h Cod pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 al.1 raportat la art.66 al.1 lit.a, b h C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Potrivit art. 91 Cod penal rap. la art. 92 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul.

FOTO & VIDEO Accident la Botoșani! O tânără de 18 ani și un copil, loviți de o mașină (Update)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com