Alexia, copila din Botoșani, moartă în urma unui accident înfiorător, a salvat cinci vieți

Alexia, fetița de zece ani din Botoșani, rănită grav în urma unui accident de tren, în județul Cluj, a murit. Copila a salvat cinci vieți după moartea sa deoarece organele i-au fost donate.

Fata se afla în moarte cerebrală la secția ATI II a Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, iar familia a decis ca organele acesteia să fie donate pentru a oferi altor familii șansa de a-i avea pe cei dragi alături. De la Alexia s-au prelevat ficatul, rinichii, cordul, plămânii și țesuturi osoase.

Doi pacienți au fost salvați prin transplant renal efectuat la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj. Ficatul tinerei a ajuns la Centrul de Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni.

Totodată, deoarece pe teritoriul României nu au existat receptori compatibili, la Cluj au fost prezente echipele de prelevare cord și plămân ale centrelor de transplant din Torino și Bergamo, organele prelevate salvând viețile altor 2 oameni care nu aveau altă șansă.

Tragedie! Fetița de 10 ani, din Botoșani, rănită în accidentul de tren, a murit la spital

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *