Au fost numiți noi șefi ai Inspectoratului Școlar Botoșani. Daniel Botezatu, trimis la catedră

Conducerea Ministerului Educației a desemnat, marți, o nouă conducere a Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, care va prelua prerogativele începând cu data de 1 septembrie 2021 până pe 1 august 2022. Funcția de inspector general școlar a revenit Adei Alexandrina Macovei, cea care a ocupat până acum funcția de inspector general adjunct.

Ada Macovei va face echipă cu Ana Maria Loghin și Bogdan Suruciuc, care vor îndeplini funcțiile de inespector general adjunct al Inspectoratului Școlar.

Fostul inspector general Daniel Botezatu a fost trimis la catedră, el predând istorie la Colegiul Național Mihai Eminescu. Înlocuirea lui Botezatu este considerată o măsură luată pe fondul participării acestuia la alegerile interne din PNL  Botoșani alături de tabăra prefectului Dan Nechifor, care a fost susținător al premierului Florin Cîțu.

 

Adjunctul IȘJ Botoșani, Paul Octav, despre numirile noi de inspectori și directori de școli: Multe prietenii. Bănuiesc că acesta a fost criteriul principal: obediența și prietenia

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *