Două cabinete noi, de chirurgie cardio-vasculară și chirurgie toracică, la Ambulatoriul Spitalului Județean ”Mavromati”. Anunțul făcut de directorul medical!

Spitalul Județean ”Mavromati” din Botoșani va avea în cel mai scurt timp două noi cabinete în ambulatoriu, de chirurgie cardio-vasculară și chirurgie toracică.  Medicul Constantin Laurian Radu, directorul medical al Spitalului Județean, a declarat că s-au primit aprobările necesare pentru înființarea celor două noi cabinete la Botoșani și urmează să fie scoase la concurs posturile de medici specialiști. Radu susține că acesta este un prima pas care se face pentru realizarea unui compartiment de chirurgie cardio- vasculară și chirurgie toracică în cadrul Spitalului Județean și că prin înființarea, într-o primă etapă, a celor două cabinete va crește calitatea serviciilor medicale.

Este o primă etapă prin care noi, având acest aviz, putem scoate posturile de medici specialiști la concurs . Spațiul îl avem, l-am renovat și l-am pus la dispoziție . Urmează să  scoatem posturile la concurs și să atragem tineri specialiști. Sunt foarte importante aceste două specialități, pentru că noi în UPU ne confruntăm cu un procent mare de urgențe de chirurgie vasculară și de chirurgie toracică, în special în traume, și atunci acești bolnavi sunt supravegheați la noi , iar dacă sunt intervenții chirurgicale trebuie trimiși la Clinica de chirurgie toracică la Iași sau chirurgie vasculară. Aceste două cabinete nu ne ajută pentru urgență, dar  este o primă etapă în înființarea acelui compartiment. Ne ajută și pe partea de ambulatoriu foarte mult, pentru că patologia vasculară este mână în mână cu patologia cardiacă și aceste boli au un deficit de luare în primire la nivelul județului”, a precizat directorul medical al Spitalului Județean ”Mavromati”.

Potrivit acestuia, cele două specializări sunt noi în cadrul județului și se dorește, în acest sens, și amenajarea unei săli de operații la nivelul Blocului Operator și achiziția de aparatură medicală.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *