Un tânăr de 18 ani, din Botoșani, s-a ales cu dosar penal după o plimbare cu mașina

Un tânăr de 18 ani, din județul Botoșani, s-a ales cu dosar penal după o plimbare cu mașina. El a fost oprit, în noaptea de miercuri spre joi, de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi-Prut și aceștia au descoperit că nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

„În data de 29 iulie a.c., în jurul orei 00.05, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut – I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității Mitoc, un autoturism, înmatriculat în România, condus de un botoşănean, în vârstă de 18 de ani. Cu ocazia efectuării controlului, în urma verificărilor suplimentare, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că tânărul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce autovehicule”, susțin reprezentanții Poliției de Frontieră.

Botoșăneanul este cercetat acum pentru „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”.

Botoșănean rănit într-un accident cu trei mașini, pe DN 17

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *