Botoșănean rănit într-un accident cu trei mașini, pe DN 17

Un botoșănean de 45 de ani a fost rănit într-un accident în care au fost implicate trei mașini, miercuri după-amiază, pe DN 17, în localitatea suceveană Păltinoasa.

Valeriu P, din comuna botoșăneană Viișoara, conducea un VW Sharan când un autoturism a intrat în el. Accidentul s-a produs din cauza unui șofer de 19 ani, din comuna Stulpicani. Acesta conducea un  VW Bora pe D.N. 17, în localitatea Păltinoasa, având direcţia de deplasare Suceava spre Gura Humorului şi din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum-carosabil umed şi din cauza faptului că nu a păstrat o distanţă suficientă în mers faţă de autovehiculul care circula în faţa sa, un VW Golf condus regulamentar de către un tânăr de 19 ani, din Frasin, a intrat în coliziune lateral stânga cu acesta.

Apoi, a pătruns pe sensul opus de circulaţie,  unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul VW Sharan, condus regulamentar din direcţia Gura Humorului spre Suceava de către botoșănean.

Bărbatul de 45 de ani a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, cu „traumatism ușor coloană cervicală”.

Niciunul dintre cei trei șoferi nu era sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii fac cercetări pentru „vătămare corporală din culpă”.

FOTO Furtuna a făcut dezastru la Botoșani! O șarpantă smulsă de vânt și un copac au căzut peste mașini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com