Mersul la mall ar putea fi condiţionat de vaccinare. Ce alte măsuri se iau în calcul

Vicepremierul Dan Barna a anunţat că în cadrul coaliţiei guvernamentale a fost discutată varianta limitării accesului în mall-uri persoanelor nevaccinate. Dan Barna a anunțat că, în cadrul coaliției guvernamentale, a fost discutată adoptarea mai multor măsuri pentru stimularea vaccinării, precum organizarea unor loterii sau condiţionarea accesului pe baza vaccinării, scrie observatornews.

Sunt două tipuri de măsuri. Măsurile de încurajare şi stimulare, dar şi acele măsuri care am văzut că sunt luate de alte ţări, prin care pentru accesul la anumite servicii neesenţiale, spre exemplu, existenţa vaccinării să fie o condiţionalitate. De exemplu: mersul la mall, în weekend, care este un serviciu neesenţial, să fie condiţionat de vaccinare. Persoanele vaccinate să poată merge la mall, ceilalţi în restul săptămânii”, a declarat Dan Barna.

Dan Barna a mai declarat că trebuie încurajată şi susţinută campania de vaccinare, în contextul trecerii prin valul 4 al pandemiei de coronavirus.

„Dacă nu reușim să creștem procentul de vaccinare, vom avea cu toții probleme. Gândim toate variantele să convingem oamenii din mediul rural să se vaccineze. Vaccinarea e singura soluție, nu avem altă șansă”, a spus Barna.

Ce alte măsuri au fost discutate pentru încurajarea vaccinării

Am discutat în şedinţa coaliţiei de săptămâna aceasta acest subiect, au fost prezentate mai multe variante asupra cărora premierul şi-a şi exprimat, pentru o parte din ele, susţinerea. E clar că trebuie să venim cu măsuri, pe modelul celorlalte state europene, de a continua să încurajăm şi să susţinem campania de vaccinare pentru că, într-adevăr, probabil valul 4 va avea un efect de stimul din nou pentru acea parte din populaţie care, deşi nu e împotriva vaccinării, nu s-a dus până acum să se vaccineze”, a explicat Barna.

Întrebat dacă este posibil un stimulent în bani pentru vaccinare, Dan Barna a răspuns: „Nu în bani direct, dar se discută diverse variante vouchere, genul de stimulente prin care cetăţenii să fie încurajaţi să se vaccineze. S-a discutat şi subiectul unei potenţiale loterii, chiar în utilajele agricole, astfel încât să fie şi stimulente la care să rezoneze cei din mediul rural”.

Disperare în familia lui Ionuț, tânărul din Botoșani care a murit în timp ce se întorcea din străinătate. Mama are nevoie de ajutor pentru a-l înmormânta creștinește

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *