Bani în plus din buzunare pentru gazele naturale. Cu cât vor crește facturile

Experţii în energie trag un semnal de alarmă. Preţul gazului natural a crescut de aproape cinci ori la bursă, după liberalizarea preţurilor de anul viitor. Şi estimările sunt că o să mai crească. Asta va însemna automat scumpriri în lanţ, în magazine. Dar şi facturi mai mari la gaze.

Această situație se reflectă și la nivelul prețului gazelor consumate de consumatorii casnici. Astfel, toți consumatorii casnici care au trecut anul trecut în piața concurențială, urmează să achite pentru următorul an prețuri mai mari cu 75 – 105%, conform unei analize a Asociației Energia Inteligentă. Astfel, un consumator care a achitat în cea mai friguroasă lună a iernii trecute o factură de circa 778 lei, ar urma să scoată din buzunar în iarna 2021/2022, suma de peste 1.500 lei.

Unul dintre cele mai frumoase lacuri din Botoșani, preluat de un cunoscut om de afaceri

 

Având în vedere că mulți dintre consumatorii casnici au încheiat în urmă cu un an contracte în piața concurențială care urmează să expire în lunile iulie – septembrie 2021, aceștia ar trebui să fie foarte atenți în aceste zile deoarece contractele dețin clauze de prelungire a contractului existent la prețul comunicat de furnizor printr-o simplă notificare. Astfel, consumatorul se va găsi în situația de a achita aceste prețuri în următorul an, în lipsa alegerii unui alt furnizor.

Sursa: observator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *