Meteorologii au prelungit Codul portocaliu de vreme rea pentru județul Botoșani. Vezi până când!

Meteorologii au prelungit Codul portocaliu de ploi și vijelii pentru județul Botoșani. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă de pe 20 iulie, ora 10:00 – până pe 21 iulie, ora 03:00. În cea mai mare parte a Moldovei, Transilvaniei, Maramureșului și a zonei montane, vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 35…50 l/mp și izolat peste 60…80 l/mp.

De asemenea, a fost emisă și o informarea de ploi valabilă pentru întreaga țară, între 21 iulie, ora 03:00 – 21 iulie, ora 22:00. Potrivit ANM, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, mai ales după-amiaza și seara, local în zona de munte, precum și în nord-estul, centrul și sud-estul țării. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 40…45 l/mp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *