Avertizare meteo de ultimă oră! Județul Botoșani, sub Cod gaben și Cod portocaliu de vreme rea

Meteorologii au emi, luni dimineață, două avertizări pentru județul Botoșani. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, Botoșaniul se află sub Cod galben între 20 iulie, ora 10:00 – 21 iulie, ora 12:00. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în nord, nord-est, centru și în sud-est, precum și în zonele de munte. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 50…70 l/mp.

De asemenea, județul va fi sub cod portocaliu de ploi abundente în intervalul 19 iulie, ora 14:00 – 20 iulie, ora 10:00. În zonele de munte, în Transilvania, Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei, iar spre seară și în cursul nopții de luni spre marți (19/20 iulie) și în Banat, cea mai mare parte a Olteniei și în nord-vestul Munteniei, vor fi averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 35…50 l/mp și izolat peste 60…80 l/mp.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *