Vezi câți botoșăneni au fost angajați pe loc, marți, la Bursa Locurilor de Muncă

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani a organizat  Bursa locurilor de muncă în domeniul construcțiilor si confecțiilor, marți, 13 iulie, începând cu ora 11.00, pe esplanada Sălii Polivalente Elisabeta Lipă din Municipiul Botoșani.

Numărul total al persoanelor participante a fost de 215, iar numărul total locuri de muncă puse la dispoziție în cele două domenii de activitate a fost de 578 de catre cei 31 agenti economici.

Dialogul direct dintre cerere și ofertă pe piața muncii a avut ca rezultat selectarea în vederea ocupării unui număr total de 76 persoane care vor participa în perioada imediat următoare la probe de lucru la sediul angajatorilor.

Numărul  persoanelor încadrate pe loc a fost de 22  în următoarele ocupații :lăcătuș mecanic,tehnician devize măsurători în construcții,muncitor necalificat montare piese, muncitori necalificati în spargerea și tăierea materialelor de construcții, muncitori necalificați la demolarea clădirilor, ifronist, zugrav,zidar roșar tencuitor , modelier confecții .

„Considerăm că obiectivul principal  al aceste acțiuni și-a atins scopul în sensul că: s-a facilitat contactul direct dintre angajatori și viitorii angajați soldat cu încheierea contractelor de muncă și  selecții pentru participare la probele de lucru, iar reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Botosani au oferit celor interesați informații cu privire la drepturile și obligațiile persoanelor angajate în muncă”, se arată într-un comunicat al AJOFM Botoșani.

FOTO Sute de botoșăneni au mers să-și caute serviciu la Bursa Locurilor de Muncă. În ce domeniu sunt cele mai multe joburi

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *