FOTO! Lucrările la drumul strategic, în plină desfășurare. Președintele CJ Botoșani: Vrem ca drumul să fie gata cât mai repede

Președintele Consiliului Județean (CJ), Doina Federovici, vicepreședintele CJ Dorin Birta și directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri, Cătălin Gheorghian, au inspectat lucrările de modernizare a sectoarelor de drum din sudul județului, anunță printr-un comunicat Consiliul Județean.

„Așa cum am promis, Drumul Strategic va fi principala mea preocupare ca președinte al Consiliului Județean. Ne dorim un drum de calitate și de aceea vom supraveghea continuu lucrările pe care le vor face constructorii. Am discutat cu reprezentanții lor, cu primarii comunelor prin care trece drumul și am constatat că lucrările sunt în graficul stabilit cu supervizorul”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Aceasta le-a reamintit constructorilor mesajul pe care l-a transmis în momentul semnării contractelor și anume că trebuie să lucreze și bine, dar și repede. „Vrem ca drumul să fie gata cât mai repede, dar, totodată, nu vom face rabat de la calitate. Primarii și locuitorii din sudul județului vor fi cei mai buni supervizori. Ei vor fi barometrul nostru din teren”, a mai spus Doina Federovici.

La rândul său, vicepreședintele CJ Dorin Birta a remarcat faptul că toate cele trei asocieri care au câștigat licitațiile s-au mobilizat și au început lucrările în forță. „Au finalizat procedurile birocratice, au făcut organizările de șantier, au decapat vechea cale de rulare pe sectoare importante, iar acum se circulă mai bine decât înainte. Se lucrează deja la structura noului drum, care va fi de calitate și va asigura șanse reale de dezvoltare a întregii zone”, a declarat Dorin Birta.

Reamintim că în urmă cu o lună și trei săptămâni Consiliul Județean a predat constructorilor loturile 1 și 3 din Drumul Strategic, iar în urmă cu două săptămâni a predat și lotul 2. Valoarea totală a proiectului, care include și celelalte cheltuieli – proiectare, dirigintare, taxe, TVA, etc – este de 475,5 milioane lei. Din această sumă, contribuția CJ este o treime, aproximativ 158 milioane lei, se mai precizeaza în documentul CJ Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *