Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare, marți, patru mandate de percheziție domiciliară la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de contrabandă, din comuna Roma. Perchezițiile au avut loc sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Delia Nenișcu.
În cadrul activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost descoperite și ridicate în vederea confiscării, aproximativ 25.000 de țigarete, de diferite mărci, de proveniență duty free și Republica Moldova care nu ar fi avut timbru de acciză România, precum și aproximativ 300 de litri de lichid incolor, cu miros specific de alcool.
Prejudiciul cauzat statului a fost estimat la peste 42.000 de lei.
Polițiștii continuă cercetările pentru infracțiunea de contrabandă în formă asimilată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia