A fost actualizată lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat. Cei care ajung în România din aceste regiuni intră în carantină

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat joi lista ţărilor din care te întorci în carantină. Impunerea unor restricţii intră în vigoare la 24 de ore de la publicarea în Monitorul Oficial, iar relaxarea măsurilor în momentul publicării.  Facem precizarea că încadrarea din zona galbenă sau verde în zona roșie, precum și încadrarea din zona verde în zona galbenă, intră în vigoare la 24 de ore de la data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care este aprobată lista țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic.
Încadrarea din zona roșie în zona verde sau galbenă, precum și încadrarea din zona galbenă în zona verde, intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care este aprobată lista țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic.

Lista ţărilor cu risc epidemiologic. Zona roşie COVID-19
Conform deciziei CNSU, în lista roşie sunt incluse Seychelles, Mongolia, Namibia, Uruguay, Columbia, Argentina, Oman, Maldive, Kuweit, Brazilia, Suriname, Saint Kitts si Nevis, Costa Rica, Bahrain, Paraguay, Chile, Botswana, Tunisia, Africa de Sud, Panama, Marea Britanie, Nepal şi India.

Lista ţărilor cu risc epidemiologic. Zona galbenă COVID-19
Fiji, Emiratele Arabe Unite, Trinidad şi Tobago, Georgia, Malaysia, Cuba, Bolivia, Sint Maarten, Zambia, Guyana, Cipru, Irak, Federaţia Rusă, Kârgâzstan, Portugalia, Insulele Virgine Britanice, Iran şi Jersey sunt pe lista galbenă.

Sursa: RomaniaTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *