Botoșănean rănit într-un accident mai puțin obișnuit. Bărbatul se întorcea de la biserică, dar nu a mai intrat pe poartă, ci a fost dus direct la spital

Un bărbat de 74 de ani, din comuna Vorona, a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un biciclist. Botoșăneanul se întorcea de la biserică, iar în fața porții a fost lovit de un adolescent care se întorcea pe bicicletă de la școală. Impactul nu a fost puternic, dar bărbatul a fost lovit și a căzut cu capul de asfalt.

La fața locului au ajuns cadrele medicale, care l-au transportat la spital, dar și polițiștii care au demarat cercetările.

Pe drum la Poiana s-a întâmplat. Știu doar de 2 băieți care veneau de la școală cu bicicletele și în fața porții l-a lovit. Când a făcut dreapta spre casă. Când a traversat drumul și venea de la biserică. Copiii cu bicicletele au recunoscut că l-au lovit. Ei au stat în ploaie să aștepte salvarea și poliția. Nu e grav, dar la arcadă e rău și trebuie cusut că a venit cu capul de asfalt”, ne-a spus fiul victimei.

Polițiștii urmează să stabilească exact cum s-a produs accidentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *