FOTO & VIDEO Accident cu două victime la Botoșani! Două mașini s-au ciocnit, apoi una s-a răsturnat (Update)

Un accident cumplit a avut loc, joi după-amiază, în județul Botoșani. O mașină s-a răsturnat după impactul cu un alt autoturism. Două femei, de 70 și 29 de ani, au fost rănite și transportate cu ambulanțele la Spitalul Județean de Urgență Mavromati. Una dintre victime a rămas încarcerate

„La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani cu o autospecială cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, dar și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță (SJA)”, potrivit ISU Botoșani.

Din primele informații, un autoturism Opel, condus de un bărbat de 70 de ani, circula dinspre Costești spre Roșiori, iar la intersecția cu drumul național Botoșani- Săveni, nu a acordat prioritate unui VW, cele două mașini ciocnindu-se.

O femeie din Opel, de 70 de ani, cea care a rămas încarcerată, și una din VW (șoferița) au fost rănite.

„Pentru a scoate victima din autoturism, care era răsturnat pe o parte, pompierii au fost nevoiți să taie cupola și să îndepărteze parbrizul. Victima, în vârstă de 70 de ani, pasageră pe scaunul din dreapta față, a fost preluată de echipajul SJA Botoșani și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani, Dorina Lupu.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

One thought on “FOTO & VIDEO Accident cu două victime la Botoșani! Două mașini s-au ciocnit, apoi una s-a răsturnat (Update)

  1. toti mosnegoii la volan… si mai spunem k tinerii sunt de vina.. or fi, dar de la o varsta nu mai vezi bine si plus de asta nu ai reflexe.. anulare permis, simplu.. nu omori oameni nevinovati..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *