Ce salarii au, de fapt, polițiștii. Dezvăluiri despre media salarială a unui angajat MAI

Liderul Sindicatului Europol, Cosmin Andreica, s-a plâns în cadrul unui interviu la Gândul Live, de condițiile deficitare cu care se confruntă polițiștii din România. Potrivit lui Cosmin Andreica, Poliția Română traversează acum cel mai prost moment din întreaga sa istorie.

„Pentru noi, lucrurile sunt crâncene. Suntem în cel mai prost moment prin care au trecut Poliția Română și MAI. Chiar și în cazul de la Arad, mulți jurnaliști ne-au sunat și ne-au întrebat dacă este o greșeală că am spus faptul că 70% din orașele din România nu au parte de polițiști din structurile poliției judiciare după ora 16 sau în weekenduri. Nu este o greșeală, este cruntul adevăr. Pe de-o parte, este vorba despre managementul defectuos, iar pe de altă parte, avem orașe unde avem unul sau doi polițiști care lucrează în dosarele penale, în condițiile în care acele orașe au și 20.000 de locuitori. Colegii noștri sunt foarte presați de volumul mare de muncă. Polițiștii sunt nevoiți să vină și în weeekend, uneori”, a explicat Andreica.

În legătură cu sumele mari despre care se spune că sunt câștigate de polițiști, Andreica spune că nu este adevărat, el explicând că media salarială a unui angajat MAI este de 3300 de lei.

„Este foarte bine că mă întrebați, pentru că sunt foarte multe intoxicări în media. Deseori acestea vin din zona politică. Legea nu permite pensionarea la 45 de ani, așa cum cred unii oameni. Polițiștii care s-au pensionat la 45 de ani s-au pensionat din cauza unor boli. Gândiți-va că media salarială a unui polițist din MAI astăzi este de 3300 de lei. Vom face și un material pentru a demonstra că nu se câștigă așa de mult. Vârstă medie de pensionare în acest moment este de 51 de ani. Speranța de viață după pensioare este de aproximativ 10 ani”, a dezvăluit, pentru sursa citată, liderul sindicatului Europol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *