VIDEO & FOTO Doi pompieri care se întorceau dintr-o misiune, primii care au intervenit la accidentul cu victime de la Stăuceni

Doi pompieri botoșăneni, care se întorceau dintr-o misiune, au fost primii care au intervenit la accidentul de joi după-amiază de la Stăuceni. Este vorba de plutonier adjutant Marius Sobîrneț și plutonier major Ciprian Murariu, care se întorceau la sediul Detașamentului de Pompieri Botoșani după ce au participat la o misiune de căutare a unei persoane dispărute, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

”Cei doi subofiteri au observat accidentul, au oprit si au ajutat femeia sa iasa dintr-una dintre mașini, au acordat primul ajutor pana la sosirea colegilor și au deconectat bornele bateriilor pentru a preveni izbucnirea unui incendiu”, a precizat Dorina Lupu.

Un autoturism VW Golf 5 venea dinspre Victoria spre Stăuceni, iar la intrarea în Stăuceni, într-o curbă la dreapta, a derapat, a ajuns pe contrasens unde a intrat într-un VW Golf 4 care circula regulamentar. Două persoane, o femeie și un bărbat, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Un alt barbat a refuzat sa meargă la spital.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *