Lucian Trufin (PSD): “USR și PNL vor să dea la liber achiziția de teren agricol”

Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură, senatorul botoșănean Lucian Trufin, trage un semnal de alarmă în legătură cu o inițiativă legislativă de modificare a Legii 17/2014, semnată de parlamentarii USR și PNL care, teoretic, relaxează nejustificat vânzarea terenurilor agricole. Legea în cauză a fost modificată în anul 2020 de Partidul Social Democrat cu scopul de a opri specula imobiliară cu terenuri agricole. Totodată, varianta propusă de social-democrați favoriza micii fermieri interesați să achiziționeze teren la ei acasă, înlăturând concurența neloială a fondurilor de investiții, dispuse să cumpere teren cu nemiluita.

“Actuala putere este foarte deranjată de faptul că terenurile agricole nu mai pot fi cumpărate la liber în România. Marii latifundiari, respectiv fondurile de investiții, se plâng că activitatea de cumpărare le este blocată de modificările aduse la Legea 17/2014 de către PSD. Așa că, sub pretextul unor așa zise blocaje în aplicarea legii, parlamentarii USR și PNL au încropit o inițiativă legislativă care schimbă regulile în ceea ce privește dreptul de preempțiune (rangul preemptorilor), informarea acestora cu privire la intenția de vânzare a unei suprafețe agricole etc. ”, a declarat senatorul Lucian Trufin.
Specula cu terenurile agricole și presiunea imensă asupra prețului de achiziție al acestora au fost principalele argumentele ale social – democraților atunci când au introdus criteriile de eligibilitate pentru a cumpăra teren agricol în România.

“ Piața terenurilor agricole nu trebuie să se transforme într-una de tip bazar, pentru că suprafețele agricole sunt un bun național de care depinde siguranța alimentară a țării. Să ne aducem aminte că prin 2004 se achiziționau terenuri la liber, cu prețuri derizorii, iar acum ne-am trezit cu o clasă de moșieri care i-ar face invidioși și pe marii boieri din veacul al XIX-lea din perspectiva suprafețelor agricole deținute. Dacă tot susținem sus și tare că vrem să dezvoltăm satul românesc, poate ar trebui să ne gândim la faptul că progresul se face încurajând și ajutând tinerii fermierii și pe cei care locuiesc și muncesc efectiv în localitatea unde dezvoltă o afacere în agricultură. Varianta în care doar cei cu bani mulți pot face agricultură și pot cumpăra teren, va goli satul românesc, care oricum se află într-un declin demografic accentuat” a mai declarat senatorul botoșănean.

One thought on “Lucian Trufin (PSD): “USR și PNL vor să dea la liber achiziția de teren agricol”

  1. tot in 1907 hoardele liberale au jefuit cu boierii strabunici, bunicii si parintii nostri dupa care iau si macelarit … arzavar focul …… iar ne sacrifici si ne vinzi la straini….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *