Spargere cu un prejudiciu de peste 10.000 de euro. Unul dintre hoți a fost prins la Botoșani

O spargere cu un prejudiciu de peste 10.000 de euro a avut loc la o casă din municipiul Brașov. Trei hoți sunt cercetați de polițiști. Unul dintre ei, un bărbat de 35 de ani, a fost prins la Botoșani.

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “furt calificat” și ”complicitate la furt calificat”.

Potrivit anchetatorilor, cei trei ar fi pătruns, fără drept, într-o locuință situată pe raza municipiului Brașov, iar din interiorul acesteia ar fi sustras mai multe bunuri, creând un prejudiciu de peste 10.000 euro.

În urma unui complex de activități investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat persoanele în cauză și au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 35 ani, ar fi autorul faptei, acesta beneficiind de complicitatea altor doi bărbați, cu vârste de 32 ani, respectiv 36 ani din județul Brașov.

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în colaborare cu polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Botoșani au depistat bărbatul, în vârstă de 35 ani, pe raza județului Botoșani, iar în baza unui mandat de aducere, acesta a fost condus la sediul I.P.J. Brașov, în vederea audierii.

În continuarea cercetărilor și pentru probarea activității infracționale, la data de 27 aprilie 2021, polițiștii brașoveni au efectuat cinci percheziții domiciliare la locuințele persoanelor în cauză, ocazie cu care au fost identificate mai multe sume de bani și mijloace materiale de probă.

În baza probatoriului administrat în cauză, cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.  Ulterior, la data de 28 aprilie 2021, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *