Preot din Botoșani pedepsit pentru că a agresat un elev

Preotul din satul Baranca, Andrei Mancaș, a fost condamnat, marți, de Judecătoria Dorohoi pentru că a lovit un copil de 11 ani, în timpul orei de Religie. Totul ar fi pornit de la faptul că elevul ar fi deranjat ora de religie, el fiind de altă confesiune.

Instanța a decis condamnarea „inculpatului Mancaş Andrei-Costin, pentru săvârşirea infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 296 alin. 2 Cod penal rap. la art. 193 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 5.000 lei amendă penală, reprezentând un număr de 200 de zile amendă a câte 25 lei pe zi”.

În cazul neplății amenzii, aceasta va fi înlocuită cu zile de închisoare. În plus, va trebui să plătească 5.000 lei daune morale copilului agresat. Decizia nu este însă definitivă.

Agresiunea a avut loc la data de  23 martie 2019, la Școala primară nr. 2 din satul Baranca. Elevul  de 11 ani, care aparține unei alte confesiuni religioase, a deranjat ora de religie, iar la sfârșitul cursurilor preotul l-a urecheat. Copilul a mers acasă și le-a spus părinților, care au făcut plângere la Poliție și a anunțat conducerea școlii.

Întorsătură în cazul preotului acuzat că a bătut un copil: Martorii infirmă acuzațiile, profesorul fiind cel agresat verbal. Imaginile surprinse de camerele video

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *