Spitalul Judeţean ”Mavromati” nu are paturi libere la ATI pentru patologia COVID-19. Directorul DSP Botoșani: Sunt zero locuri

Spitalul Județean ”Mavromati” nu mai avea luni paturi disponibile la ATI pentru pacienţi cu COVID-19. Directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, medicul Monica Adăscăliței, a declarat că patru locuri mai erau disponibile la Secția de Boli Infecțioase la paturi fără oxigen, un loc la Spitalul de Pneumoftiziologie, trei locuri la Spitalul de Recuperare.

Cele 18 locuri suplimentare care s-au avizat la Recuperare urmează să intre de mâine (nr. miercuri) pentru că trebuiau amenajate. Din cele 258 de locuri care erau autorizate, astăzi la raportare erau trei locuri libere, iar pe Secția de Terapie intensivă sunt locuri zero. Am discutat pentru secția exterioară Săveni. (…) Dacă facem paturi, nu trimitem bolnavi de la începutul patologiei COVID. Sunt pacienți care urmează un tratament de zece zile și după perioada critică pot continua tratamentul într-o secție, monitorizat, și pentru a face un circuit al bolnavului. În momentul în care ar mai avea două-trei zile de tratament, ar sta în Secția Săveni, iar la Secția de Boli Infecțioase sau Pneumologie, unde au stat până în momentul respectiv, s-ar elibera aceste locuri.”, a precizat directorul DSP.

Prefectul Dan Nechifor a precizat că aglomerația de la UPU a Spitalului Județean se datorează tocmai faptului că nu sunt locuri suficiente pentru tratarea bolnavilor COVID cu forme medii și ușoare. Pentru că oficialii din sănătate nu au reușit să se pună de acord cu reprezentanții Spitalului Județean cu privire la transformarea Secției Săveni în spital COVID, urmează o evaluare a unităților spitalicești, care va fi făcută de DSP.

Ne întebăm de ce este aglomerație luni, la UPU. Pentru că nu avem locuri pentru formele medii și ușoare care ar trebui să plece din UPU către alte secții”, a spus Nechifor.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *