Medic, despre valul trei: Intrăm într-un platou. Decesele vor continua să crească până spre sfârșitul lunii

Medicul Octavian Jurma a vorbit vineri seară despre evoluția valului trei pandemic în România. Epidemiologul a explicat că în România, valul trei epidemilogic va atinge un platoul săptămâna viitoare, iar până la sfârșitul lunii aprillie, numărul de infectări cu COVID-19 va scădea semnificativ.

„Valul, la noi, atât cel din vară, cât și cel din toamnă și se pare ca și acesta, are tendințe naturale sa crească timp de 9-10-11 săptămâni, după care se ajunge la un platou și scade. Noi ne aflăm acum în a 7-a sau a 8-a săptămână de creștere reală, testam foarte puțin, e greu să-ți dai seama. În mod clar accelerația s-a încetinit și este posibil sa intram într-un platou săptămâna aceasta sau viitoare, după cum așteptăm, pe la mijlocul lunii aprilie. La noi testele urmează aproape identic numărul de telefoane la 112. Practic se testează doar urgențele, ce trebuie internat, doar suspiciunile majore, nu mai avem nicio idee care este frontul real din punct de vedere al infectărilor. Se resimte în secțiile ATI, unde internările vor continua să crească săptămână asta și săptămâna viitoare, decesele vor continua să crească pana spre sfârșitul lunii, însă numărul de infectări se va plafona și va începe sa scadă pe finalul lunii și vom ieși târâș-grăpiș din acest val, ca și din valul doi, a spus medicul Octavian Jurma.

Sursa: b1.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *