Adeverinţa de vaccinare ne-ar putea aduce beneficii. Ce facilități pregătește Guvernul

Într-o lună sau două adeverinţa de vaccinare ne-ar putea aduce beneficii. După modelul altor ţări şi autorităţile de la noi se gândesc să le permită accesul fără testare celor imunizaţi în sălile de teatru la cinematograf, ori la concerte. În plus, ca să-i stimuleze şi pe alţii ar putea să le dea o zi liberă plătită dacă acceptă să fie vaccinaţi.

Guvernanţii se aşteaptă ca imaginile cu sute de oameni înşiraţi la centrele de vaccinare, aşteptând serul, să devină istorie în câteva luni. Potrivit calculelor de la Palatul Victoria, până în vară se vor vaccina în jur de 5 milioane de oameni, iar până în septembrie ar urma să rămână nevaccinaţi cel mult două milioane de adulţi. Pentru a-i încuraja pe cât mai mulţi se pregătesc măsuri speciale, cum ar fi acordarea unei zile libere plătite.

Florin Cîțu, prim-ministru: “Nu știu dacă aceasta este măsura, dar dacă îi ajută pe oameni să plece de la birou și să se vaccineze în ziua respectivă și vor să nu piardă o zi de muncă, ne gândim și la acest lucru. Dar cred că ar trebui, în primul rând, noi să ne gândim la acest lucru. Să ne gândim că această campanie de vaccinare sau vaccinurile ne ajută pe noi, îi ajută pe cei apropiați nouă, ajută familiile noastre”.

Ministrul Sănătăţii susţine că pentru a-i mobiliza pe nehotărâţi este nevoie de sprijinul bisericii şi al instituțiilor statului mai ales în sate sau în oraşele mici. Vlad Voiculesc a exclus însă că cei care se vaccinează să primească bonuri de masă sau alte ajutoare financiare, aşa cum ar fi propus unii parlamentari PNL într-o discuţie cu premierul.

Vlad Voiculescu, ministru Sănătăţii: “O zi liberă ar putea să fie mai puţin decât un beneficiu, ar putea să fie o facilitare a vaccinării. Facem lucrurile mai uşoare ca oamenii să se vaccineze, nu o să le dăm un premiu”.

După ce trece al treilea val al epidemiei şi dacă va scădea rata de îmbolnăvire, guvernanţii se gândesc să relaxeze restricţiile. Iar cei imunizaţi ar putea avea acces cu adeverinţa de vaccinatre la terase, în restaurante, dar şi în sălile de spectacole sau la alte evenimente fără să se mai testeze. Cel mai probabil ei vor putea călători mai uşor în spaţiul european.

Ludovic Orban, preşedinte PNL: ”Într-un orizont de timp de o lună şi jumătate două se va ajunge la o decizie la nivel european. Aici trebuie găsit un echilibru ca să nu se creeze discriminări evidente între cei vaccinaţi şi cei care nu sunt, dar vor”.

În ceea ce-i priveşte pe cei nevaccinaţi, propunerile din acest moment prevăd ca organizatorii să le facă un test rapid înainte de a le permite accesul la evenimente.

Sursa: Pro TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *