Botoșaniul, în topul județelor cu cele mai multe ajutoare sociale suspendate. Motivul pentru care statul le-a luat banii săracilor

Județul Botoșani se află în topul județelor cu cele mai multe ajutoare sociale suspendate, la finalul lunii ianuarie 2021. Astfel, după Buzău, Botoșaniul are 944 de dosare de ajutoare sociale suspendate în perioada respectivă. Directorul Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială, Sebastian Tocariu, a declarat că cele mai multe ajutoare sociale au fost suspendate după ce beneficiarii au refuzat locurile de muncă oferite prin Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă. De asemenea, mai mulți botoșăneni au rămas fără banii de la stat, după ce în urma anchetelor sociale s-a constat că dețin mașini ori li s-au modificat veniturile.

Avem stabilit un sistem bazat pe schimb de informații cu primăriile. În fiecare lună facem fișiere cu toți membrii apți de muncă din fiecare familie beneficiară, o transmitem la primărie iar de aici ni se confirmă care persoane au venit cu adeverință medicală ca să-i scoatem, iar cei care rămân îi trasmitem la ITM și AJOFM. De acolo ni se spune dacă au refuzat loc de muncă, cursuri de calificare, dacă s-au angajat. Cei mai mulți au fost suspendați din plată fie că nu s-au dus să-și reînnoiască documentele ca fiind în căutarea unui loc de muncă ori au refuzat locurile de muncă sau cursuri de calificare”, a precizat Tocariu.

Județul Botoșani are în jur de 3.100 de beneficiari de ajutoare sociale. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *