Le-a ajuns cuțitul la os! Fermierii din Botoșani anunță proteste în fața Prefecturii

Fermierii din județul Botoșani anunță proteste în fața Prefecturii. Nemulțumiți de faptul că în buget nu au fost incluse sumele pentru despăgubiri în urma secetei, aceștia au anunțat că vor protesta joi, în intervalul orar 14:00 – 19:00.

Simultan, vor avea loc proteste și la Iași și Vaslui.

„NOI, Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice ”GRÂNARII”-”DĂ-TE PE BRAZDĂ” IAȘI alcătuită din fermieri din toate județele din zona de est a României, zonă grav afectată de seceta din anul 2020, am decis să trecem la următorul pas. Astfel, după multe promisiuni neonorate și dialoguri neconcretizate cu reprezentantii executivului si ai parlamentului, joi, 04.03.2021, între orele 14:00-19:00, simultan în județele Iași, Botoșani și Vaslui, vom protesta în fața prefecturilor. Protestul exprimă indignarea noastră datorată neincluderii în Proiectul de buget a sumelor pentru despagubirea culturilor de primavara afectate de seceta din anul precedent și implicit imposibilitatea noastră de redresare și continuare a ciclului productiv”, se arată într-un comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *