FOTO Un botoșănean a cerut ajutor pentru a salva o lebădă în stare gravă

Un botoșănean a cerut ajutor din partea comisarilor de la Garda de Mediu pentru a salva o lebădă pe care a găsit-o în stare gravă, marți, pe șes. Starea de sănătate a lebedei a fost evaluată: aceasta suferă de tulburări nervoase, slăbiciune a organismului legată de o denutriție importantă (casexie), fiind în continuare sub observație și tratament. Prognosticul medicilor veterinari este rezervat.

Ne-am deplasat împreună cu echipa de medici veterinari, voluntari (dr. Dănuț Bratu și dr. Daniel Bejinariu) în localitatea Prăjeni pentru ai reda șansa la viața unui lebede. Exemplarul a fost găsit de un cetățean pe șesul dintre localitatea Câmpeni și orașul Flămânzi. Întrucât timpul de răspuns este decisiv în aceste cazuri, exemplarul se află momentan sub evaluarea medicilor veterinari”, au precizat comisarii de la Garda de Mediu.

Totodată, s-a solicitat prin intermediul unei fundații și părerea și recomandările unui medic veterinar, din Germania, specializat în tratarea păsărilor sălbatice. Următoarele zile sunt decisive pentru acest exemplar juvenil de lebădă.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *