Peste 6 milioane de lei investiți în modernizarea policlinicii unui mare spital din Botoșani

Ambulatoriul Spitalului Municipal din Dorohoi va fi modernizat în baza unui proiect finanțat din fonduri europene.

Primăria Dorohoi a lansat licitația pentru desemnarea firmei care va executa lucrările de modernizare a Policlinicii, alocând pentru această investiție un buget de 6,2 milioane de lei (echivalentul a peste 1,5 milioane de euro).

„Cladirea rezultata in urma consolidarii, extinderii si modernizarii va fi reprezentativa atat la nivelul zonei cat si la nivel urban. Avand in vedere ca remodelarea incaperilor se va face in marea lor parte pe amprenta cladirii vechi, problema consta in a cuprinde toate spatiile necesare functionarii ambulatoriului, pentru a putea deveni o unitate sanitara moderna si cu functiunile necesare desfasurarii activitatii la un nivel superior”, susțin reprezentanții Primăriei

Forma propusa incearca sa protejeze dar sa si extinda spatial interioarele, totul facandu-se in scopul unei treceri naturale, firesti de la forma din plan a structurii existente la volumul propus.Accesul in cladire se va face de la nivelul parterului. Din holul de intrare, se poate urca la etaje prin scara din beton armat existenta si prin intermediul a doua lifturi (obligatorii pentru persoanele cu dizabilitati) care se vor pozitiona pe fatada posterioara cladirii, intr-o caja nou proiectata. În cadrul solutiei de consolidare s -au prevazut masuri de interventie, astfel încât sa se obtina gradul optim de asigurare la actiuni seismice precum si ridicarea nivelului de asigurare la valori comparabile cu cele prevazute pentru constructii noi si asigurarea unor conditii de functionalitate similare actualelor prescritpii tehnice. Extinderea se va realiza, atat pe orizontala cat si pe verticala.

Cea pe orizontala cuprinde o constructie noua, pe fatada posterioara a cladirii existente, care va cuprinde spatiul pentru centrala termica si cea pe verticala cuprinde cele doua caje pentru amplasarea lifturilor. Structural, corpul care va cuprinde cele doua caje de lift va fi din beton armat monolit si zidarie de caramida, pe toate cele 4 niveluri, cu plansee din beton armat si sarpanta metalica cu acoperis din panouri tip sanwich. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *