Doi botoșăneni condamnați după o plimbare ilegală cu mașina

Doi botoșăneni au fost condamnați definitiv, zilele trecute, de Curtea de Apel Suceava după o plimbare „ilegală” cu mașina. Ca să scape de pedeapsă, în instanță, aceștia au aruncat vina unul asupra celuilalt, dar judecătorii au decis să fie condamnați amandoi.

Constantin Bîrsan a primit un an de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar Romică Alexa a primit o amendă penală de 5.000 de lei, pentru că i-a dat mașina lui Bîrsan să o conducă deși știa că era sub influența alcoolului.

Incidentul a avut pe 21 februarie 2016, când aceștia circulau cu un autoturism cu probleme la sistemul de iluminare și au fost trași pe dreapta de polițiști. Alexa se afla pe bancheta din spate, iar Constantin Bîrsan între scaunul șoferului și banchetăm în încercarea lui de a arăta că nu el a condus. Oamenii legii l-au testat cu etilotestul, rezultatul fiind de 0,68 mg/l de alcool pur în aerul respirat.

Ambii au fost trimiși în judecată, dar în primă instanță au fost achitați. Curtea de Apel Suceava a admis însă apelul procurorilor, iar cei doi botoșăneni au fost pedepsiți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *