Om de afaceri rejudecat pentru conducere fără permis. Necazurile i se trag după „o urgență” la Botoșani

Omul de afaceri ieșean Marian Mărunțelu a ajuns în fața instanței după ce a condus fără permis. După ce a fost condamnat pentru această încălcare a legislației rutiere,  dosarul se întoarce la prima instanță. Astfel, judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au admis apelul făcut de Marian Mărunțelu.

„Instanța admite apelul declarat de inculpatul Marian Mărunțelu împotriva sentinței penale din 13 decembrie 2019, pronunțată de Judecătoria Iași. Desființează integral sentința penală apelată. Trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Iași. Rejudecarea cauzei va fi reluată din etapa cercetării judecătorești. Definitivă”, au menționat magistrații ieșeni.

Potrivit bzi.ro, acum, urmează ca dosarul penal să fie trimis înapoi la Judecătoria Iași, pentru reluarea cauzei. Inițial, controversatul afacerist Marian Mărunțelu fusese condamnat de prima instanță la 2 ani de închisoare, cu suspendare, pentru conducerea unui vehicul fără permis. Ulterior, afaceristul a contestat hotărârea.

Procesul afaceristului ieșean Marian Mărunțelu (63 de ani) a început în urmă cu mai bine de un an. La acea dată, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași l-au trimis în judecată pe afacerist. Acuzația adusă de anchetatori în acest caz: conducere fără permis.

„Pe 14 mai 2017, inculpatul a condus autoturismul marca BMW în municipiul Iași, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, pe 10 octombrie 2017, el a condus un autoturism pe bulevardul Nicolae Iorga, din municipiul Iași, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Mai mult, pe 3 august 2018, acesta a condus un autoturism tot pe bulevardul Nicolae Iorga, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, au afirmat anchetatorii ieșeni.

Aceștia au adăugat că, în momentul în care a fost tras pe dreapta de echipajele de Poliție, acestea au constatat, la o verificare în baza de date, că Marian Mărunțelu figura cu permisul de conducere în stare „Cu restricții – Suspendat”. Oamenii legii au mai susținut că permisul afaceristului ar fi fost suspendat după o altă oprire în trafic și o constatare a uei nereguli.

Ce a declarat afaceristul ieșean la audieri

În cursul cercetării judecătorești din acest dosar, afaceristul s-a prevalat de dreptul la tăcere. În schimb, înainte de aceasta, Marian Mărunțelu le-a declarat anchetatorilor că, în anul 2015, a mers în audiență la Parchet, pentru că era cercetat într-o cauză privind regimul circulației, ca urmare a faptului că i-a fost reținut permisul.

„Am intrat în audiență la procurorul de serviciu, care mi-a spus că, pentru fapta săvârșită, am primit clasare, urmând să primesc comunicarea scrisă la adresa de domiciliu, prin poștă. În anul 2014 am fost cercetat pentru o infracțiune tot la regimul circulației și mi s-a dat clasare pe 2 decembrie 2015. După discuția avută cu procurorul, pe 7 octombrie 2015 am primit un telefon de la o persoană din Botoșani. Fiind vorba despre o urgență, în urma discuției telefonice și ca urmare a discuțiilor avute cu procurorul, știind că aveam dreptul de a circula pe drumurile publice, am plecat către municipiul Botoșani la volanul autoturismului marca BMW. În orașul Ștefănești, am fost oprit de un echipaj de Poliție, care m-a sancționat. Ulterior, polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea amintită, faptă pentru care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală”, a susținut controversatul afacerist ieșean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *