VIDEO Pedeapsa primită de tânărul din Botoșani care a produs accidentul de la Spitalul de copii în timp ce făcea live pe Facebook. Șase persoane au fost rănite în impact

Tânărul de 28 de ani, care a produs accidentul din fața Spitalului de Copii, din vara acestui an, a fost condamnat, miercuri, de Judecătoria Botoșani. Alexandru Andrei Iuria a primit un an și patru luni de închisoare cu executare, fiindu-i interzis dreptul de a conduce autovehicule timp de doi ani.

Vă reamintim că tânărul de 28 de ani conducea cu viteză un autoturism Audi, în seara zilei de 1 iunie, pe Bulevardul Mihai Eminescu dinspre Poliție spre Sucevei, iar în apropiere de intersecția cu strada Prieteniei a lovit un Ford din fața lui și l-a aruncat într-un VW, care circula pe contrasens. Apoi, VW a ricoșat într-un alt autoturism care era parcat.

Șase persoane au fost implicate, în accident, dintre care una a rămas încarcerată.

În momentul producerii accidentului, tânărul era cu muzica la maxim, live pe facebook. El avea o alcoolemie în sânge de 1,73 mg/l, dar se afla şi sub influenţa drogurilor, analizele de laborator arătând că acesta consumase cannabis.

VIDEO Accidentul înfiorător de pe Bulevard a fost filmat. Vezi momentul impactului!

3 thoughts on “VIDEO Pedeapsa primită de tânărul din Botoșani care a produs accidentul de la Spitalul de copii în timp ce făcea live pe Facebook. Șase persoane au fost rănite în impact

    1. Prea mica pedeapsa , probabil ca daca ii dadea si-un cap in gura militianului primea mai mult. De urmarit cat primeste autorul accidentului din 30.12.2020 de la iesirea din oras spre Suceava si a se compare victimele si celelalte pagube. Apropo 2 ani fara drept de a conduce vehicole, dar in prima zi cand iese de la facultate bea o sticla de whisky si-o comite mai ceva ca prima data cine raspunde?

  1. Cum au judecat acei judecători?? Cum poți să-i dai unei scursuri de om o asemena pedeapsă infimă!Pentru suferința acelor oameni și mascarada creată trebuia cel puțin 10 anii să-i iasă toată șmecheria din capul lui!Dar corupții ajută alte jigodii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *