Rujeola se extinde in Botosani

1 octombrie 2005

Numarul copiilor imbolnaviti de rujeola este in crestere in judetul Botosani, insa medicii sustin ca nu exista pericolul izbucnirii unei epidemii. Dupa ce, in urma cu aproximativ doua saptamani, era confirmat doar un caz de rujeola la un copil de 12 ani, din localitatea Hutani, ieri, in sectia de boli infecto-contagioase erau internati trei copii. "La nivelul judetului au fost confirmate doua cazuri de rujeola, iar in alte cinci cazuri exista suspiciunea de rujeola. Cred ca se vor mai confirma inca doua cazuri. Asteptam rezultatele de la laboratorul bucurestean", spune Ecaterina Chihaia, sefa serviciului de epidemiologie din cadrul Directiei de Sanatate Publica (DSP). Doi din copiii cu rujeola confirmata sau cu suspiciune de rujeola sunt din municipiul Botosani, iar restul sunt din satul Dealul Crucii, comuna Vorniceni. Numarul copiilor vaccinati incepand din luna noiembrie a depasit 8.500. Peste 830 de copii vaccinati au intre sapte si 11 luni. Probleme au aparut insa la vaccinarea copiilor de clasa I, unde unii parinti au refuzat imunizarea prin vaccin a copiilor lor pentru ca acest vaccin este pe baza de virus viu atenuat si exista restrictii. Mai precis, copiii trebuie sa fie in stare perfecta de sanatate la administrarea vaccinului. Alti parinti au refuzat vaccinarea copiilor pentru ca au mai avut probleme la administrarea unor vaccinuri cu virus viu atenuat, iar altii sunt pur si simplu dezinformati privind importanta vaccinarii, afirma medicii botosaneni. "Rujeola debuteaza cu febra mare, bolnavul are ochii rosii, ca si cum ar fi plans, ii curge nasul si prezinta pe corp eruptie rujeoliforma, mai precis pete rosii care pot aparea pe fata, abdomen, torace si membre, in functie de evolutie. Copilul trebuie izolat, in spital sau acasa, sa bea multe lichide si sa consume fructe cat mai multe. Nu exista un tratament etiologic al rujeolei, singurele medicamente care pot fi administrate fiind cele combat febra, din categoria simptomaticelor", afirma epidemiologul sef al judetului. Medicii afirma ca in timpul vacantei scolare, perioada in care se inregistreaza miscari ale populatiei dintr-un judet in altul, se inregistreaza de obicei o crestere a numarului de imbolnaviri, existand riscul ca in judet sa se inregistreze mai multe cazuri de rujeola. "Nu va fi epidemie, daca vaccinarea s-a efectuat corect. Este posibil insa sa apara cazuri sporadice", a mai sustinut, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, sefa Serviciului epidemiologic al judetului

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia