Prima comună din județul Botoșani care instalează echipamente de dezinfecție pe drumurile de interes local

Primăria comunei Pomârla va instala echipamente de dezinfecție pe drumurile locale pe două drumuri de interes local. Administrația locală din Pomârla a anunțat că va cumpăra cele două instalații de dezinfecție și dezinsecție pentru a le monta pe drumurile comunale DC 77A și DC 80.

Autoritățile din Pomârla au decis să monteze aceste echipamente pentru a putea face dezinfecția în special pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane, cu care s-a confruntat comuna. 

„Prin realizarea obiectivului de investitii propus se urmareste limitarea cat mai mult posibil a raspandirii virusului PPA in comuna Pomarla, judetul Botosani, prin dezinfectatrea mijloacelor de transport si autoturismelor care circula pe raza comunei si in special inspre si dinspre padurile din comuna. Preventia se va face in conditii optime, fara a se folosi si factorul uman, avand in vedere ca instalatia va functiona cu senzori”, susțin reprezentanții Primăriei Pomârla.

Fiecare din cele două instalații costă peste 130.000 de lei, însă oficialii administrației din Pomârla spun că echipamentele sunt foarte eficiente.

„Datorita structurii optimizate, portalul de pulverizare are rezistenta maxima la vânt, putând suporta rafale de pana la 100km/h. Datorita galvanizării la cald a structurii portalului de pulverizare, soluţia propusa are rezistenta mare la intemperii (soare, ploaie, etc.)”, mai spus reprezentanții Primăriei Pomârla.

Primăria Pomârla a lansat deja licitația pentru a cumpăra cele două echipamente. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *