Ciprian Manolache, profesor, candidat PSD pentru Parlament: Premierul Orban a inaugurat sediul de campanie al PNL București, dar nicio școală sau grădiniță nouă

Ciprian Manolache, profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic ‘Nicolae Iorga” Botoșani și fost inspector școlar de specialitate, cu o experiență de peste 20 de ani la catedră, a anunțat astăzi că PSD a pregătit programul de guvernare pentru educație, care are ca principal deziderat accesul echitabil la educație pentru toți copiii.

Asigurarea unui acces echitabil la educație, în viziunea PSD, înseamnă dezvoltarea unui program național de educație timpurie, angajament pentru educație incluzivă, școli inteligente pentru copii inteligenți, prin digitalizarea resurselor educaționale, conectarea școlilor la mediul online, dotarea elevilor cu laptop-uri conectate la internet, program național pentru infrastructura și siguranța unităților de învățământ, modernizarea arhitecturii curriculare în raport cu cerințele actuale ale pieței muncii și susținerea capitalului uman din educație prin respectarea majorărilor salariale pentru toate cadrele didactice. Prioritatea mea în Parlamentul României o reprezintă egalizarea șanselor de acces pentru toate nivelurile învățământului”, a declarat Ciprian Manolache.

PSD vrea să revină la guvernare după 6 decembrie, pentru a pune capăt experimentelor la care au fost supuși elevii, profesorii și părinții de către Guvernul Orban în ultimul an.

Premierul Orban a inaugurat sediul de campanie al PNL București, dar nicio școală sau grădiniță nouă într-un an de guvernare, iar toate unitățile de învățământ sunt închise pentru elevi. Campania electorală este mai importantă pentru PNL decât educația copiilor noștri.  Acest lucru se întâmplă doar în țara noastră, nu și în Germania, Franța sau Anglia. Comisia Europeană a confirmat că apelurile PSD pentru redeschiderea școlilor au fost justificate și că încăpățânarea Guvernului Orban de a închide toate școlile din România riscă să compromită total educația elevilor și să agraveze inegalitățile sociale dintre elevi. Este o palmă usturătoare pe care Comisia Europeană i-o dă lui Ludovic Orban, cel ce a generalizat închiderea tuturor școlilor din România, chiar în ziua în care Organizația Mondială a Sănătății recomanda statelor Uniunii Europene să nu închidă școlile, pentru a nu risca să aibă „o generație fără educație din cauza coronavirusului.

Directorul OMS în Europa, Hans Kluge, declara pe 5 noiembrie: „Trebuie să ţinem şcolile deschise până la capăt, pentru că nu ne putem permite o generaţie pierdută din cauza COVID-19.”

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 11200020.

 

 

2 thoughts on “Ciprian Manolache, profesor, candidat PSD pentru Parlament: Premierul Orban a inaugurat sediul de campanie al PNL București, dar nicio școală sau grădiniță nouă

  1. Ca dupa 1 an de guvernare sa poti inaugura o scoala noua ar insemna sa te lauzi/ sa faci poze cu munca altuia intrucat dureaza : studiu de prezabilitate, studiu de fezabilitate, proiectare, licitatie (mai toate contestate), constructie propriu zisa, racordarea la utilitati, mobilare etc.
    Asa ca remarca este corecta : guvernul Oraban nu a inaugurat vreo scoala/ gradinita noua.
    Ar fi insemnat sa inaugureze cele pentru care au muncit guvernele Ponta (I,II,III si celelalte), Grindeanu, Tudose, Dancila.
    Astea ultime 4 nume erau sau mai sunt prin pisde ?!
    Chiar am senzatia ca scolile/gradinitele finalizate sub Ponta, Grindeanu, Tudose, Dancila nu doar ca nu au fost inaugurate, dar au si fost daramate de guvernul Orban.

  2. „Singur” spui intr-o logica perfecta. Si d-l prof. Ciprian are dreptate, punctand bine la capitolul dotari. Cand vine vorba de localuri insa ce ne facem ca nr. elevilor este in descrestere accentuata atat in rural cat si in urban ? Restructurari au avut loc si in municipiul Botosani ( vezi Scoala Gimn. nr 3….) ca sa nu mai vorbim de rural ( unde un rol, l-a jucat si Teo Clocotici ajuns parlamentar PSD si „perfectionand” invatamantul de la noi, alegandu-se insa cu pensia marita). Sa facem ceva pentru stoparea plecarii tineretului din tara ! Altfel si nr. scolilor va scadea in continuare. Succes !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *