Alexandra Huțu, specialist în administrație publică locală, candidat PSD pentru Camera Deputaților a anunțat astăzi că se va implica din Parlament alături de guvernul social-democrat pentru reducerea inegalităților educaționale și stimularea participării la cursuri a tuturor categoriilor de copii.
„Prioritatea principală a PSD este asigurarea viitorului tinerilor din România. Acest deziderat se poate realiza numai prin măsuri active pentru creșterea oportunităților copiilor de a avea acces la educație. Guvernarea PSD alături de parlamentarii social-democrați va iniția programele naționale: „Școala cu program prelungit” și „Bursa pentru asistență socială”. Astfel vor fi organizate școli cu program prelungit, până la ora 16:00, care să ofere elevilor posibilitatea de a beneficia de o masă caldă și de a participa la programe de ameliorare a dificultăților de învățare sau activități extrașcolare. În același timp se va introduce „bursa de asistență socială”, în valoare de 1.000 lei/lunar, pentru copiii din comunități vulnerabile care merg la școală și se va asigura transportul gratuit pentru toți elevii pentru toate tipurile de transport, pe tot parcursul anului calendaristic. Copiii nu mai pot aștepta, au nevoie de susținere și implicare imediată din partea statului”, a declarat Alexandra Huțu.
PSD va crește gradual costul standard per elev cu până la 400% și va face o alocare diferențiată în funcție de mediul în care elevii studiază, filieră, profil și specializare.
În programul de guvernare al PSD este prevăzută asigurarea unor burse minime pentru elevi, raportate la salariul minim net pe economie, astfel: bursa socială va avea o valoare de 550 de lei pe lună (40%), bursa de studiu 450 de lei pe lună (32,5%), bursa de merit 470 de lei pe lună (35%) și bursa de performanță 500 de lei pe lună (37,5%).
„Guvernul Orban nu a făcut nimic pentru tinerii din generația actuală de elevi, pentru creșterea accesului la educație și sănătate, pentru stimularea creării de locuri de muncă pentru absolvenții de licee, școli profesionale și facultăți. Sunt și voi fi o voce persuasivă și fermă în apărarea și asigurarea drepturilor pentru tineri. Candidez pentru un loc în Parlamentul României pentru că societatea are nevoie de ideile și energia tinerilor care sunt interesați să aducă plus-valoare în comunitățile pe care le reprezintă. Este timpul ca tinerii să participe la decizia publică, să nu mai fie spectatori. Tinerii botoșăneni trebuie să fie actori ai democrației, cu roluri active atât în viața socială, în politică, dar și în piața muncii. Numai o guvernare PSD poate să asigure programele și resursele materiale digitale, conectare internet, realizarea unui sistem integrat de e-learning pentru toți copiii și tinerii care au nevoie de educație”, a subliniat Alexandra Huțu.
Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 11200020.
Numai atat poate PSD-ul in momentul de fata?
Exprimare corecta – A FACUT NIMIC …
Cand spui ca nu a facut nimmic faci vorbire despre negarea negatiei, adica despre ceva pozitiv.
Si vorbim despre … educarea/ educatia tinerilor, a tinerei generatii…
Atunci nu lasa mesajele sa-ti fie scrise de cei dedulciti la rele.